Spaniolul Alberto Contador se îndreaptă spre câştigarea celui de-al doilea Tur al Franţei, după cel din 2007, el distanţându-se la aproape patru minute de Lance Armstrong după a doua etapă din Alpi.
S-a alergat între Bourg-Saint-Maurice şi Le Grand Bomard, pe o distanţă de 169,5 km, în care au fost concentrate patru căţărări de categoria I şi una de categoria a II-a. În asemenea condiţii, plutonul s-a răsfirat repede, iar cei mai proaspeţi până spre final s-au dovedit a fi luxemburghezii Frank şi Andy Schleck (ambii Saxo Bank), dar şi ibericul Contador (Astana).
A câştigat cel mai mare dintre fraţii Schleck, Frank, l-a urmat spaniolul, care însă este principal favorit la victoria finală cu patru etape înainte de încheierea celei de-a 96-a ediţii a Marii Bucle. În urma rezultatelor de miercuri, pe podiumul ierarhiei generale, Contador este urmat la două minute şi 26 de secunde de Andy Schleck şi trei minute şi 25 de secunde de Frank Schleck.
Lance Armstrong a căzut pe locul patru, la trei minute şi 55 de secunde de lider. Etapa a fost pigmentată de prezenţa într-o maşină din caravană a preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy. Joi, la Annecy, este programată proba de contracronometru individual.