"Este importantă victoria, cele trei puncte. Putem să ne pregătim în linişte pentru jocurile care urmează. Jocul poate nu s-a ridicat la un nivel ridicat, dar poate e de înţeles. N-o luaţi ca pe o scuză, dar nu poţi să treci uşor peste evenimente ca cele de azi, suntem oameni. Suntem la a treia victorie consecutivă, mai avem cinci meciuri, apoi vom vedea. Important este cum vor reacţiona jucătorii la meciul cu Dinamo, dar la partidele importante au avut întotdeauna o reacţie bună", a spus Lăcătuş, prefaţând şi derby-ul de vineri, din etapa a 30-a a Ligii I.
"Nu cred că sunt prea multe de ascuns la asemenea jocuri, antrenorii se cunosc foarte bine, nu pot apărea multe surprize. Echipa care va fi mai în formă, care se va dărui, probabil va câştiga. Nu-mi doresc război între fani pentru că probabil se va lăsa cu urmări. Sper ca fanii să nu se întâlnească", a continuat tehnicianul stelist.
Lăcătuş a afirmat că se bucură pentru revenirea lui Pleşan, absent o lungă perioadă din cauza problemelor medicale. "E un semn bun, a intrat destul de bine în joc dată fiind perioada lungă în care a stat. Sper să nu se mai întâmple ceva şi să intre în formă", a punctat Lăcătuş.
La plecarea spre Buzău, autocarul "roş-albaştrilor" a fost atacat cu pietre la ieşirea din Bucureşti de un grup de fani dinamovişti, iar fundaşul Pawel Golanski a fost rănit la cap, autocarul fiind avariat.