Încă din antichitate, localnicii din Dobrogea cultivau pe aceste terenuri viţă de vie. Anual se culeg 25.000 de tone de struguri din care rezultă 18 milioane de litri de vin, aproape echivalentul unui litru de vin pt fiecare român. Câteva mii de oameni muncesc din primăvară până toamna târziu la culesul viei.
Ne îndreptăm apoi către atracţia principală a domeniului viticol Murfatlar - crama.
Crama adăposteşte aproape 40 de ani de tradiţie. Sticlele prăfuite stau cuminţi, stivuite pe rafturi. Sunt o mulţime de arome aici. Unele fine, delicate, proaspete, altele mai grele, puternice, pline de personalitate. Toate se îmbină în armonie deplină şi formează licori din cele mai subtile. Şi, cum bine ştim, cu cât e vinul mai vechi, cu atât e mai bun.
Se pot degusta până la 9 sortimente de vin, se poate lua masa, o masă tradiţională, vizitarea muzeului, muzică şi voie bună.
10.000 de turişti vizitează anual centrul turistic. Aici se află şi Muzeul Vinului şi al Viei, ce adăposteşte zeci de exponate valoroase, reprezentative pentru domeniul viticol din sud-estul ţării.
Odată cu trecerea anilor, şi tehnologia de fabricare a vinului a evoluat, iar producţia a crescut şi ea simţitor.
Vinul bun trebuie şi gustat. Ne îndreptăm spre sălile de degustare. Şi acest proces este unul special.
Aflăm aici tot felul de secrete ale vinului. Spre exemplu, sticlele cu vin roşu trebuie deschise cu cel puţin jumătate de oră înainte de a le consuma, astfel gustul va fi mai bun.