Primarul oraşului, Leca Băncilă, a declarat că, dacă gerul se menţine, vor trimite în teritoriu oameni ai Primăriei, pentru a verifica dacă cetăţenii cu probleme sociale în special au suficiente lemne să se încălzească la aceste temperaturi extreme. Potrivit primarului, dacă vor fi probleme vor identifica rezerve de lemne pentru a-i ajuta pe aceşti oameni.
Gerul nu a fost mai blând nici în alte localităţi din Covasna şi Harghita. La Joseni termometrele au coborât în această dimineaţă până la minus 27,4 grade, la Sfântu-Gheorghe sunt minus 21 de grade, iar la Miercurea-Ciuc minus 23 de grade.
Oraşul Întorsura Buzăului, sau „mica Siberie” cum îi mai spun localnicii, este cunoscut pentru temperaturile extrem de scăzute care se înregistrează pe durata iernii. În urmă cu trei ani, oamenii din Întorsura au cunoscut şi temperaturi de până la minus 37 de grade Celsius, într-o noapte de februarie. Aceasta a fost cea mai geroasă noapte din istoria staţiei meteo din zonă, inaugurată în 1939.