Ridicatul Bradului este un obicei unic. Se mai practică doar în comuna Dumbrăviţa. Pe vremuri, tinerii scăpaţi de armată aveau obligaţia ca atunci se intorceau în sat să pună un brad în mijlocul satului. Anul acesta a venit randul generaţiei din 1987.
După ce îl impodobesc la marginea satului, bradul este cărat până în centrul localităţii. Odată ajunşi la destinaţie, tinerii au o misiune foarte dificilă. Bradul trebuie ridicat fără ajutorul vreunui utilaj.
Obiceiul dăinuie de veacuri şi este mândria sătenilor. Ei spun că dacă nu se ridică bradul nu stim că e Crăciun.
Bradul înalt de 15 metri va rămâne în centrul satului până la Bobotează. La anul tradiţia va fi dusă mai departe de tinerii din sat născuţi în anul 1988.