Luni dimineaţă au fost vaccinaţi circa 40 de medici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Tot luni, medicii şcolari şi, acolo unde e cazul, medicii de familie au primit dozele de vaccin Cantgrip.
Cele 11.450 de doze alocate judeţului Bistriţa-Năsăud de către Ministerul Sănătăţii vor fi folosite într-o primă etapă pentru vaccinarea medicilor, a personalului din spitale şi a elevilor cu vârsta de peste 16 ani, considerate categorii cu risc mare de îmbolnăvire.
Deşi au auzit multe poveşti legate de vaccin, oamenii au încredere că e bun, pentru că este românesc. Vaccinul nu este obligatoriu. Elevii care refuză tratamentul vor trebui să dea o declaraţie în scris, în acest sens. Pentru a elimina orice dubiu în privinţa vaccinului, conducerea DSP apelează la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Printre primii beneficiari se numără şi personalul din structurile MAI. Următoarea etapă de vaccinare va începe în ianuarie, pentru elevii cu vârsta de sub 16 ani şi în februarie, pentru restul populaţiei.
Vaccinul împotriva virusului AH1N1 poate provoca reacţii locale, roşeaţă, durere, stare de discomfort, dureri în gât sau secreţii nazale abundente, dar şi boli autoimune.Reprezentanţii DSP spun însă că toate acestea sunt reacţii perfect normale pentru oricare tip de vaccin administrat.