Aproape 70% dintre aceştia îi aprobă acţiunile, şi peste 60% sunt convinşi că a realizat multe din promisiunile din campanie, potrivit unui sondaj ABC News şi Washington Post.
Barack Obama a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia împlinirii a 100 de zile de la învestire, că a început să-şi pună în aplicare promisiunea de a reconstrui Statele Unite, însă i-a avertizat pe americani că provocările nu s-au încheiat.
Obama a rezumat situaţia în care se află la 100 de zile de la preluarea mandatului într-o conferinţă de presă în cursul căreia a abordat toate dosarele de criză: gripa porcină care a provocat primul deces în Statele Unite, recesiunea, falimentul industriei constructoare de maşini, Pakistanul şi Irakul.
Întrebat ce l-a surprins, deranjat sau înfuriat în primele 100 de zile ale mandatului, Obama a răspuns că a fost "surprins de numărul de probleme capitale care apar în acelaşi moment". "Evident că nu mă aşteptam la cea mai gravă criză economică de după Marea Depresiune. Un preşedinte are, în general, două sau trei mari probleme, cred. Noi avem şapte sau opt", a declarat Obama.
Cea mai dificilă sarcină a fost gestionarea crizei economice. Noul preşedinte a aprobat o uriaşă intervenţie guvernamentală în economie, de aproape 800 de miliarde de dolari.
Pe plan extern, preşedintele SUA a relansat relaţiile cu UE, dar şi cu Rusia, s-a adresat direct musulmanilor, a spart gheaţa în relaţiile cu Iranul şi Cuba şi a întins o mână Mexicului. Nu în ultimul rând, Obama s-a ţinut de cuvânt faţă de fetele sale şi a adus la Casa Alba un câine.