"Ca parte a tranzacţiei de achiziţie a Rompetrol, grupul a obţinut totodată o opţiune pentru a cumpăra restul de 25% din acţiuni. La 31 decembrie 2008, s-a înregistrat în contabilitate operaţiunea, presupunând că titlurile care făceau obiectul opţiunii ar fi fost deja cumpărate. Pe 24 iulie, grupul a achiziţionat pachetul de 25%, plătind 15,04 miliarde tenge (echivalentul a circa 108 milioane de dolari)", se menţionează în raport.
Acţionarii minoritari ai Rompetrol şi reprezentanţii grupului petrolier au dus un război al declaraţiilor în ultimele zile, miza constituind-o preţul care va fi oferit în cadrul ofertelor de preluare a celor două companii de pe Bursă, Rompetrol Rafinare (RRC) şi Rompetrol Well Services (PTR).