Brazilianul a întârziat trei zile la reunirea grupării din Ştefan cel
Mare şi le-a cerut conducătorilor să îi fie reziliat contractul de joc,
iar aceştia din urmă au acceptat numai în condiţiile în care va plăti
toţi banii pe care i-a primit până acum la Dinamo.
Fotbalistul s-a antrenat separat până acum, dar marţi a plecat în
cantonamentul din Antalya cu echipa pregătită de Mircea Rednic. "El e
în cantonament cu noi. Nu ştiu nimic de acest transfer. Are un act prin
care poate să plece oriunde până pe 31 ianuarie. Oricum, nu voi mai
aduce pe nimeni chiar dacă pleacă. Avem soluţii", a declarat marţi Mircea
Rednic.
Julio Cesar (30 de ani) a ajuns la Dinamo în vara anului trecut,
semnând un contract pe două sezoane, după ce înainte mai evoluase
pentru Real Valladolid, Real Madrid, AC Milan, Real Sociedad, Benfica
sau Bolton Wanderers. Fotbalistul a jucat în 10 meciuri pentru gruparea
roş-albă, însă în ultimul timp a fost acuzat în mai multe rânduri
pentru indisciplina de care dă dovadă.