Traian Băsescu a avut o misiune uşoară în judeţul Sibiu, unde a câştigat 61,08 procente, în timp ce Mircea Geoană a acumulat 38,91 la sută din voturi. Judeţul Sibiu s-a clasat pe locul patru la nivel naţional la voturile exprimate în favoarea candidatului Traian Băsescu.
După voturile exprimate în judeţ, harta politică este portocalie, democrat liberalii reuşind să câştige în toate colegiile parlamentare. Dacă în noiembrie 2008 localităţile din colegiile depuţatilor erau adjudecate şi de PSD şi de PNL, acum acestea au fost pierdute în favoarea PDL.
Acelaşi lucru a fost înregistrat şi în cazul localităţilor din colegiile senatoriale unde PSD şi PNL nu a reuşit să îşi menţină poziţia dominantă. Cu excepţia a 12 localităţi rurale, majoritatea din nord-estul judeţului, toate celelalte localităţi şi mai ales marile oraşe au votat pentru Traian Băsescu.
În judeţul Sibiu, Traian Băsescu a luat cel mai mare procent de vot în comuna Jina, 81,32%, în timp ce Mircea Geoană a câştigat cel mai mare procent în comuna Şura Mare, unde a adunat 71,26%.