Echipa antrenată de croatul Ivica Rimanic a avut programate antrenamente atât pe 31 decembrie, cât şi pe 1 ianuarie. "Sunt sportive profesioniste şi aceasta este situaţia, meciul cu Lada este unul foarte important", a declarat vicepreşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru.
Oltchim va juca împotriva Ladei Togliatti duminică, 4 ianuarie 2009, de
la ora 19:00, în etapa a IV-a a Grupei C din Liga Campionilor.
Campioana României nu le va putea folosi în meciul de duminică pe
Pâslaru, Beşe şi Maier, toate trei accidentate. În schimb, Ada Nechita
este deja refăcută şi va putea evolua, în timp ce Narcisa Lecuşanu a
efectuat luni primul său antrenament normal, după operaţia la pometele
stâng, unde a suferit o dublă fractură în meciul cu Croaţia, de la
Campionatul European din Macedonia.
Partida Oltchim-Lada va fi arbitrată de slovacii Peter Brunovsky şi
Vladimir Canda. Altfel, biletele de intrare la această partidă se
vor pune în vânzare la Sala Sporturilor Traian, începând cu data de 2
ianuarie 2009, de la ora 9:00. Preţul unui tichet este de 20 lei.
Oltchim a obţinut până acum în Grupa C a Ligii Campionilor două
victorii (33-29 cu Larvik şi 30-20 cu Podravka Koprivnica) şi a fost
învinsă de Lada Togliatti cu 34-33. Primele două echipe din grupă se
vor califica în grupele principale.