"I-am spus acestui lucru delincvent şi nu regret", scrie Saramago
într-un articol din cotidianul de centru-stânga El Pais, care a
publicat vineri fotografii cu femei şi un bărbat goi, făcute la vila
din Sardigna a lui Berlusconi.
Saramago îl calificase deja pe premierul italian drept "delincvent" în ultima sa carte.
"De mai mulţi ani, lucrul Berlusconi comite delicte de o gravitate
varibilă, însă mereu demonstrată. În plus, el nu încalcă legile, ci mai
rău, el le face pentru a proteja interesele sale publice şi private, de
om politic, de antreprenor, de însoţitor de minore", potrivit lui
Saramago. "Acest lucru, această boală, acest virus ameninţă să fie
cauza unui deces moral al ţării lui (Giuseppe - n.red.) Verdi, dacă o
vomă profundă nu va reuşi să-l smulgă din conştiinţa italienilor
înainte ca el să taie venele şi să distrugă inima uneia dintre cele mai
bogate culturi din lume", scrie în continuare Saramago.
Berlusconi "este un lucru periculos care seamănă cu o fiinţă umană,
care organizează petreceri, orgii şi care conduce o ţară numită
Italia", a adăugat scriitorul, în vârstă de 86 de ani şi autor al 30 de
opere.
Avocatul lui Berlusconi, deja confruntat cu cazul Noemi, o tânără de 18
ani care ar avea o relaţie cu premierul italian, a anunţat că va depune
o plângere împotriva cotidianului El Pais. Acesta a publicat duminică
noi fotografii făcute la vila lui Berlusconi, numai câteva dintre
sutele de imagini a căror publicare a fost interzisă de justiţia
italiană, după o plângere depusă de Berlusconi pentru încălcarea vieţii
private.
Premierul italian "comite un abuz de putere continuu, care poate ruina
statul de drept şi sistemul democratic din Italia", scria duminică un
editorialist al cotidianului El Pais.