Johannis a spus că nu a discutat cu nimeni de la PD-L şi nu a fost contactat de vreun reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale până acum. El a precizat că nu agreează varianta de a candida la preşedinţie la alegerile din 22 noiembrie. "Am fost invitat pentru ceva, am acceptat, sunt dispus să fiu nominalizat ca şi candidat, dar nu sunt dispus să folosesc această simpatie crescută pentru a candida la prezidenţiale", a spus Johanniscare crede că are 50% şanse să devină prim-ministru.
"Probabil sunt o soluţie pentru guvernul României. Eu mă văd ca o soluţie pro ceva, a spus primarul care a refuzat să se pronunţe dacă este "pro sau contra ceva".
Johannis a spus că, de-a lungul carierei de primar, a avut ocazia de a negocia cu BERD şi are experineţa negocierii. El a mărturisit că nu s-a sfătuit cu niciun politician, doar cu soţia care nu s-a declarat fericită că el va pleca la Bucureşti.
"Am cerut mână liberă, adică să am ultimul cuvânt în desemnarea miniştrilor şi secretarilor de stat. Am cerut un consiliu format numai din preşedinţii partidelor care mă sprijină cu care să mă întâlnesc pentru a discuta toate chestiunile importante, nu detaliile. Am cerut schimbarea termenului de 15 zile pentru a opta într-o funcţia sau alta. Nu sunt dispus să merg două luni premier, să renunţ la primărie după care să mă întorc fără ceva". Acestea sunt pretenţiile premierului propus.
Primarul Sibiului a mărturisit că nu s-a aşteptat ca Traian Băsescu să nu discute cu el, ceea ce din punctul său de vedere înseamnă să are altă opţiune. Acest lucru nu însemană că este una împotriva sa, ci pur şi simplu altă persoană care în viziunea preşedintelui ar fi o soluţie mai bună, indiferent care ar fi motivele. "Nu o iau personal, că are ceva împotriva mea. Dacă nu voi fi nominalizat înseamnă că are altă preferinţă din motive pe crae le va expune la timpul potrivit". Aşa vede Johannnis lucrurile în cazul în care nu va fi desemnat.
"Am constatat că oamenii îşi doresc această soluţie care poate însemna un câştig de imagine şi pentru partide, dar şi o pierdere a punctelor de imagine, deoarece anumiţi cetăţeni ar putea considera că s-a refăcut o anumită coaliţie. Nu e vorba de o anumită coaliţie, dar există acest risc pentru partide", a spus Johannis care a explicat şi de ce a acceptat propunerea: "Am acceptat fiindcă argumentele aduse au fost de bun-simţ şi acceptabile. Cu certitudine este ceva bun pentru Sibiu şi pentru mine. În cazul în care voi ajunge premier, nu voi fi unul de paie, ci unul care chiar îşi desemnează miniştrii. Acum lucrez la o echipă".