\"În momentul de faţă eu fac parte dintr-o echipă în care eu cred. Echipa este aici. Noi dorim să prezentăm o soluţie pentru criza din România. Eu nu sunt în căutarea altei soluţii şi a unei alte echipe. Nu doresc şi nu accept cealaltă echipă\", a declarat primarului Sibiului, Klaus Johannis, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate postului Realitatea TV.
Acesta a explicat şi ce a discutat luni cu preşedintele Traian Băsescu. \"Discuţia a fost foarte scurtă şi clară. Domnul preşedinte a dorit să-mi transmită că nu persoana mea a fost motivul pentru care a refuzat numirea mea şi domnul preşedinte a dorit să-mi amintească prevederile constituţionale de numire a premierului.\"
Mai mult, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că majoritatea PNL-PSD-UDMR formată în jurul lui Johannis va continua să existe chiar şi în varianta în care Traian Băsescu va fi reales în funcţie. \"Această coaliţie este solidă, a căzut de acord asupra lucruri chiar delicate şi nu văd de ce ar renunţa la asta chiar dacă Traian Băsescu ar câştiga al doilea mandat. Eu cred că asistăm la ultimele zile ale unui regim care a ţinut din multe privinţe România în loc. Indiferent cine ar ieşi preşedinte, această coaliţie se poate menţine. Este absolut clar că alegerea lui Mircea Geoană face operaţională această situaţie, iar realegerea lui Traian Băsescu, nu.\"
În cadrul interviului, liderul PSD Mircea Geoană a subliniat din nou că Johannis va avea drept de veto în alegerea miniştrilor: \"Va primi o listă şi are un cuvânt de spus şi un veto. Acest lucru l-am convenit acum două luni de zile, am avut atunci o discuţie la mine în birou, când am convenit prima măsură, independenţa primului ministru. Nu mai vreau să fim în postura domnului Boc, care a fost strivit de domnul Băsescu\", a declarat Geoană.