Într-un interviu acordat postului naţional de televiziune, preşedintele Poloniei a declarat că va aborda în discuţiile cu Biden problema noului scut antirachetă. În urmă cu o lună, Barack Obama a anunţat că opţiunea scutului a fost reconsiderată după reevaluarea de către administraţia de la Casa Albă a ameninţării balistice iraniene.
Săptămâna trecută, un înalt responsabil al Pentagonului a anunţat că Washingtonul va desfăşura rachete Patriot pe teritoriul Poloniei în 2010. De asemenea, Statele Unite le-au propus autorităţile de la Varşovia instalarea, pe viitor, a rachetelor de tip SM-3, în vederea constituirii unui nou sistem anti-rachetă. Acest sistem va instalat în Europa în 2015.
Joe Biden a sosit în România miercuri seară, iar joi îi va întâlni pe preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc. Biden are pe agendă şi o întâlnire cu opoziţia din România. Vicepreşedintele Statelor Unite va ţine un discurs la Bucureşti, la o întâlnire cu studenţii.
Din ţara noastră, Biden va pleca în Cehia.