A reuşit cu ceva la care restul lumii nici nu îndrăznise să se gândească: un sitcom despre nimic. Mai exact, despre toate nimicurile de toată ziua pe care le-au trăit la televizor, în anii 90, Seinfeld, Elaine, Kramer şi George.
Noua emisiune cu semnătura lui Jerry Seinfeld se va numi "The Marriage Ref" - un fel de "Arbitraj pentru căsnicie''. Şi, aşa cum numele sugerează, e vorba de negocierea, în faţa unui fel de juriu, a micilor dezastre care apar într-un mariaj. Una peste alta, conceptul programului este unul simplu: e o emisiune despre căsătorie şi relaţii. Iar despre asta, Seinfeld a vorbit ani de zile cu un succes care l-a transformat în unul dintre cei mai bogaţi comici din lume.
"Pentru mine, cel mai uluitor lucru în toată povestea asta cu bărbaţii şi cu femeile, în povestea cu bărbaţii şi cu toate lucrurile ridicole pe care le facem este că, oricât de tăntălăi, de prostănaci ori caraghioşi am fi, femeile tot ne plac. Ăsta e lucrul cel mai suprinzător dintre toate!''