Despre succesorul lui, Nicolas Sarkozy, Chiarc nu scrie prea multe. Sarkozy a fost cel care, în perioada în care era Ministru al Bugetului, a oferit justiţiei elementele care au permis deschiderea anchetei privitoare la afacerile primăriei din Paris, iar în 1995, în momentul alegerilor prezidenţiale, l-a părăsit pe Chirac pentru a trece în tabăra lui Edouard Balladur, contracandidatul la fotoliul de preşedinte.
Chirac nu are însă reţineri în a-l lăuda pe succesorul lui De Gaulle, George Pompidou, care i-a fost un exemplu în carieră. Şi despre Francois Mitterand Chirac vorbeşte cu admiraţie:"Nu ignor complexitatea personajului, nici umbrele care au mai fost asupra carierei sale, dar am descoperit, pe parcursul întrevederilor noastre, o fineţe a judecăţii şi o tactică rar întânite în lumea politică. Dragostea lui pentru Franţa era mai presus de tot". Chirac mai spune despre Mitterand şi că, urmărindu-i unele prestaţii pe scena politică, îl privea ca pe un artist.
Nu cu aceeşi admiraţie vorbeşte însă despre alţi oameni politici francezi. Relaţia tensionată cu Valery Giscard d Estaing este descrisă cu umor: "Am înţeles că, pe scara lui de valori, era el, sus de tot, apoi nimic... iar eu eram mult mai jos".
Nici trădarea lui Edouard Balladur nu a fost iertată: "Aveam încredere în Edouard Balldur", a spus Chirac, subliniind acordul politic dintre ei. "Nu o să am niciodată o exlicaţie de la bărbat la bărbat cu el", a mărturisit fostul preşedinte, adăugând că nici nu a căutat vreodată o explicaţie.
Primul volum se opreşte însă în 1995, atunci când Chirac a devenit preşedinte. Se pare că al doilea volum, care va apărea în 2011, va conţine informaţii mai spumoase.
