Procurorii au descoperit trei reţele de falsificatori de carduri. Membrii acestor reţele falsificau şi fabricau dispozitive de citire de carduri şi de informaţii de pe carduri. Acestea erau montate pe ATM-uri din ţări din Orientul Îndepărtat precum Iordania şi Tunisia. După ce erau obţinute informaţii despre carduri, acestea erau clonate în România, urmând ca, ulterior, alţi membri ai reţeleor să scoată bani de pe aceste carduri.
Prejudiciul este enorm, anchetatorii estimând sume de mai multe zeci de milioane de euro.
Procurorii DIICOT au percheziţionat joi dimineaţă şi locuinţa familiei judecătorului Marin Covei. Se pare că fiul acestuia, Iustin Covei, ar fi implicat într-una din reţelele de falsificatori. Din primele informaţii, se pare că aici ar exista un laborator de falsificare de carduri.
În jurul orei 10.40, în dimineaţa zilei de joi, Iustin Covei a fost reţinut. Întrebat dacă anchetatorii au găsit ceva în casă, Iustin Covei le-a spus jurnaliştilor strânşi în faţa locuinţei că "au descoperit un laborator de prăjituri". Iustin Covei şi alţi suspecţi au fost aduşi în Bucureşti, pentru audieri.
Operaţiunea de amploare a ofiţerilor DIICOT s-a extins şi în Constanţa, unde procurorii au reţinut o persoană, suspectă că face parte din reţeaua de falsificatori de carduri.
Percheziţiile de joi au făcut parte parte dintr-o acţiune mai amplă de anihilare a reţelelor de falsificatori de carduri. Două astfel de grupări au fost deja decapitate. Una dintre ele a lăsat fără bani sute de italieni, iar a doua a păgubit sute de bucureşteni.
Aproape un milion şi jumătate de lei au dispărut de pe cardurile a peste 400 de bucureşteni. Reţeaua avea cartierul general la Râmnicu-Vâlcea. Sistemul de operare era aproape banal: deasupra bancomantelor erau montate camere de supraveghere cu ajutorul cărora erau citite PIN-urile, iar apoi erau clonate cardurile. Pentru a fi mai siguri, hoţii preferau să retragă banii de la bancomate din zone retrase sau chiar de la ţară.