O cursă aviatică pe ruta Catania-Lampedusa costă aproximativ 130 de euro de persoană, în timp ce biletul de vapor este 45 de euro. Un bilet de avion pe relaţia Bucureşti-Catania costă cam 120 de euro.
Insula te întâmpină cu case joase, cu multe motociclete, dar şi cu maşini deschise, pentru că vara aerul este fierbinte şi te coace cozonac în orice spaţiu fără aer condiţionat. Oamenii sunt simpli, direcţi, relaxaţi şi mari amatori de navigaţie. Mulţi dintre ei au propriile bărci, cu care ies la pescuit de calamari şi creveţi sau pur şi simplu la o baie, într-unul din golfurile liniştite, păzite de stânci şi invadate de peşti, ale insulei. Plajele nu sunt multe, dar sunt frumoase, mai ales cea de la Isola dei Conigli, despre care lampedusanii spun că este inclusă într-un top 20 mondial. Acolo, în fiecare vară, vin broaştele ţestoase să-şi depună ouăle.
Accesul pe plaje este gratuit, mai puţin pe cea de la Isola dei Conigli, unde intrarea costă 2 euro de persoană, iar închirierea unei umbrele, 7 euro.
Să nu vă miraţi că mâncarea cea mai reprezentativă prin partea locului îmbină delicios obiceiurile italiene cu cele tipic insulare: paste cu fructe de mare. Se mănâncă şi mult peşte, multe brânzeturi, iar la desert este absolut de neratat o prăjitură cu urdă, numită canollo siciliano. O masă nu costă mai mult de 10-15 euro.
Majoritatea covârşitoare a turiştilor vin tot din Italia, şi asta pentru că Lampedusa este o destinaţie de care nu s-a prea auzit printre tur-operatori. De aceea, pe insulă nici nu există hoteluri grandioase, ci doar unele mici, cu câteva camere, sau studiouri de închiriat pe câte o săptămână. Pentru pasionaţi, există şi hoteluri plutitoare, care noaptea acostează într-un golf, iar ziua îşi plimbă clienţii prin cele mai interesante zone ale insulei.
Un studio cu două camere, deci pentru patru persoane, costă în jur de 600 de euro pe săptămână. Hotelul este, evident, mai scump.
Una dintre atracţiile insulei este formată din grote. Se poate intra inclusiv cu barca, atunci când marea este liniştită. Grotele sunt pline de plante portocalii sau violacee, care compun un superb covor subacvatic şi care se închid la o simplă atingere.
Să admiri aceste frumuseţi e gratis, dar numai dacă închiriezi o barcă sau găseşti un localnic dispus să îţi arate aceste locuri de vis. Noi l-am găsit pe don Giovanni. Grazie! :)
Insulă cu nume de romancier
Giuseppe Tomasi, duce de Palma şi principe de Lampedusa (1896-1957), a fost un scriitor sicilian, rămas în istoria literaturii italiene drept autor al unui singur roman, Ghepardul.
Numele său a fost dat arhipelagului din Marea Mediterană, cunoscut şi drept Comuna di Lampedusa e Linosa. De fapt, sunt trei insuliţe: Lampedusa, insula principală, care are circa 6.000 de locuitori, Linosa, care numără doar 400 de suflete şi Lampione, o stâncă pe care nu locuiesc decât pescăruşi.