Lângă sicrie s-au recules preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano şi premierul Silvio Berlusconi. Toate drapelele au fost coborâte în bernă, iar în timpul înmormântării, în şcoli, clădiri oficiale şi chiar în magazine, oamenii au ţinut un minut de reculegere.
Luni e doliu naţional în Italia, cea de-a doua zi de doliu în memoria paraşutiştilor căzuţi în Afganistan. Imediat după tragedie, premierul italian a vorbit despre o strategie de tranziţie, care să permită reducerea efectivelor din Afganistan, cu acordul aliaţilor Italiei.