Exerciţiul a presupus prăbuşirea unui avion după dispariţia de pe
radar. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Arad a încercat să
redea cât mai real posibil efectele unei asemenea tragedii.
Pompierii au fost anunţaţi imediat ce piloţii au sesizat turnului de control problemele tehnice apărute. Apoi au aflat că avionul s-a prabuşit şi au intervenit cu toate
forţele. La exerciţiu au participat sute de pompieri, medici, jandarmi,
poliţişti, câini antrenaţi pentru misiuni se salvare, dar şi militari.
Comandamentul pentru situaţii de urgenţă va analiza intervenţia, pentru a stabili punctele slabe şi pentru a îmbunătăţi planul misiunii de salvare.