Compania Tiversa, cu sediul la Cranberry Township, Pennsylvania, ar fi
descoperit o breşă în reţeaua informatică a unui contractor al
administraţiei americane, care a permis transferarea unor informaţii
militare către o adresă IP iraniană, potrivit paginii electronice a
postului de televiziune CBS.
Potrivit preşedintelui Tiversa, Bob
Boback, printre documentele transferate către IP-ul iranian figurează
unul care descrie în detaliu echipamentele electronice de la bordul
Marine One. "Se pare că un contractor din domeniul apărării din
Bethesda avea un program de file-sharing pe un computer în care se
aflau şi documentele foarte sensibile despre Marine One", a explicat el.
Tiversa produce software care monitorizează file-sharingul.
Preşedintele companiei crede că fişierele au fost transferate probabil
printr-o reţea de file-sharing peer-to-peer precum LimeWire sau Bear
Share.
File-sharingul peer-to-peer (adesea numit şi P2P) este un mod răspândit
prin care utilizatorii pot face schimb de documente pe internet.