Doi dintre jucătorii importanţi ai lui Stoichiţă pot părăsi în vară
Steaua. În ianuarie 2010, Pawel Golanski şi Ionuţ Rada vor intra în
ultimele şase luni de contract şi pot semna cu alte echipe. Şefii din
Ghencea i-au propus fundaşului polonez prelungirea contractului pe
acelaşi salariu, însă fotbalistul ezită.
"Este adevărat că expiră contractele în vară, vom negocia la sfârşit când vom avea linişte", a declarat Valeriu Argăseală.
Ionuţ Rada se află şi el într-o situaţie delicată. Rezervă de lux pe
vremea antrenorilor Munteanu, Lăcătăuş şi Bergodi, Rada este titluar în
mandatul lui Stoichiţă şi i-a intrat la inimă şi patronului. În schimb,
Pleşan ar putea părăsi Steaua. Este dorit în Germania de FC Koln.