"Eu nu pot să mă
rog de Copos, nu se face aşa ceva. Cu cât trece timpul, încep să cred
că intenţia de vânzare a clubului este un bluf, ca să nu zic o
vrăjeală. Am vorbit ultima dată cu Copos în urmă cu două săptămâni,
când a rămas să îmi trimită nişte documente, pe care nu le-am primit
nici până acum. Nu erau documente care necesitau un timp îndelungat de
procesare, ci nişte bilanţuri şi situaţii contabile care trebuiau doar
puse în fax sau pe mail şi expediate", a spus Negoiţă.
Acesta consideră că George Copos nu a intenţionat niciodată să vândă
clubul: "Din moment ce nu am primit acele documente, înseamnă că nu se
vrea vânzarea clubului. Înainte să îl contactez pe Copos, i-am cerut
sfatul lui Dumitru Dragomir, l-am întrebat dacă e bine să iau Rapidul.
Mi-a zis că fac foarte bine, dar nu crede că George Copos va vinde
clubul. Atunci nu l-am crezut, dar acum îi dau dreptate. Văd că în
fotbalul românesc se poartă bluful, cred că şi eu am fost victima unuia
în acest caz".
Întrebat ce crede că l-a determinat pe Copos să renunţe la negocieri,
Negoiţă a răspuns: "Poate s-a speriat de faptul că am venit cu o ofertă
concretă şi a fost prea aproape de despărţirea de clubul său, poate că
a încercat să mă determine să investesc înainte ca lucrurile să fie
clare, să bag bani în ceva ce nu e al meu, cum a făcut Taher, iar când
a văzut că nu sunt dispus a abandonat pista Negoiţă".
Ionuţ Negoiţă a declarat la 7 februarie că s-a întâlnit cu George
Copos, cu care a ajuns la un acord privind preluarea Rapidului, însă
aşteaptă rezultatele unui audit financiar şi ca patronul giuleştenilor
să rezolve problema cu Fathi Taher. Între timp, iordanianul a anunţat
că nu mai doreşte să investească la un club precum este Rapid.