"Azi am primit un telefon de la preşedintele Băsescu ca să-mi dea asigurări că totul e o făcătură şi că el nu se ocupă cu aşa ceva", a spus fostul şef al statului.
Ion Iliescu a mai precizat că i-a spus lui Traian Băsescu "am luat notă
de această declaraţie a preşedintelui". "Precum ştiţi, eu nu am
reacţionat imediat, am fost chiar solicitat să comentez declaraţiile
domnului Săftoiu, am refuzat s-o fac, pentru că am vrut să fiu mai
reţinut în receptarea acestei chestiuni", a mai spus fostul preşedinte.
Preşedintele Traian Băsescu va sesiza Parchetul General cu privire la
afirmaţiile fostului şef al SIE Claudiu Săftoiu, în cazul în care
instituţia nu se autosesizează, a declarat, miercuri, Valeriu Turcan,
purtătorul de cuvânt al şefului statului, care a respins din
nou acuzaţiile potrivit cărora ar fi cerut interceptarea telefoanelor
unor politicieni.