"Mă întreabă lumea de ce îl sprijin eu pe Mircea Geoană. Substratul întrebării îl înţelegeţi cu toţii. Le răspund lor şi vă răspund şi dvs.: Dacă ar fi să judec instinctual, aş avea motive să-mi exprim reticenţa şi toţi înţelegeţi de ce. Dar am acumulat o experienţă de viaţă suficient de mare, o viaţă în care am gustat de toate: şi bucurii şi satisfacţii şi dezamăgiri, deseori provocate de unii pe care i-am sprijinit. Dar, dincolo de aceste lucruri, eu nu judec cu inima, cu sentimentele, eu judec cu raţiunea, am învăţat în viaţă un lucru esenţial: în politică şi in viaţa de stat trebuie să ai forţa să treci peste resentimente, să pui pe prim-plan raţiunea, interesul ţării. Asta fac şi azi", a declarat Ion Iliescu, la Congresul extraordinar al Alianţei PSD+PC.
Iliescu a explicat apoi că Geoană nu este
perfect, dar are o serie de calităţi, spre deosebire de
contracandidaţii săi, în special, Traian Băsescu. "Desigur, Mircea
Geoană nu e perfect. Dar comparativ cu ceilalţi candidaţi şi mai ales
cu Traian Băsescu, Mircea Geoană are câteva atuuri care îl recomandă
pentru această funcţie de responsabilitate. El este un om pregătit, e
un bun profesionist, citeşte, spre deosebire de alţii, se informează nu
de la servicii, dar citind. Nu e un rudimentar, ştie să asculte să
comunice, mai are de învăţat în toate acestea, dar are o experienţă
politică pe care a acumulat-o deja şi experienţă diplomatică net
superioară adversarilor săi, esenţială pentru funcţia de şef de stat,
şi mai ales pentru a soate ţara din izolare. De aceea, eu îl susţin azi
în faţa dvs. pe Mircea Geoană. Are datoria să desfăşoare o campanie
susţinută pentru a convinge electoratul că Mircea Geoană e candidatul
potrivit pentru a redresa situaţia din ţară", a mai declarat Iliescu,
în aplauzele sălii.
Anterior, Iliescu a făcut un portret al lui Traian Băsescu în termeni critici. El l-a acuzat din nou pe preşedinte că a "torpilat" coaliţia.
"Traian Băsescu are mentalitate de vătaf, pe el îl deranjează şi Constituţia şi Parlamentul şi justiţia şi profesorii, toţi şi toate îl deranjează pe preşedintele Băsescu", a mai susţinut fostul şef de stat. El a mai adăugat că Băsescu a izolat România în aceşti cinci ani, că este un om "rudimentar", care a adus prejudicii grave României şi care nu are cultura democraţiei.