Premierea Hertei Müller cu Nobelul pentru literatură va stîrni mari valuri în cultura română. Două lucruri sunt acum de spus, în primele clipe după anunţul Comitetului suedez:
■ În primul rînd, că e un premiu categoric meritat: Herta Müller e o excelentă scriitoare – şi ca prozatoare, şi ca eseistă, şi ca – surpriză! – poetă. Ca eseistă, scrie tăios, exprimînd foarte radicale atitudini morale. Şi s-a „jucat” agreabil şi cu miez în poemele-colaje publicate în ultimii ani. Pe scurt, Herta Müller are stil şi are clasă. Binemerită Nobelul.
■ În al doilea rînd, premierea ei obligă literatura română, cultura autohtonă şi întreaga populaţie să accepte adevăruri care au mai fost susţinute în ultimele două decenii, după căderea regimului comunist, stîrnind nu o dată mari polemici, în special în mediile intelectuale, sau chiar tensiuni interetnice în rîndurile populaţiei. De fiecare dată, după ce apele s-au liniştit, temele respective au fost – însă – mai degrabă ocolite decît asumate. Va fi mai greu acum, căci Nobelul Hertei Müller va avea extraordinare ecouri internaţionale şi va fi însoţit de discuţii care vor ajunge exact la aceste adevăruri: că România este şi ea un stat multinaţional, ca toate cele europene şi ca mai-toate ale lumii, ceea ce înseamnă că articolul 1 al Constituţiei noastre este fals şi abuziv, limitativ, naţionalist; că şi un „ne-român” poate fi reprezentantul românilor şi al culturii noastre comune, multietnice, multilingvistice; şi, privind către subiectele din proza Hertei Müller, extrase sistematic din viaţa Banatului româno-şvăbesc, va trebui să recunoaştem că minorităţile etnice au fost uneori – sau adeseori? sau întotdeauna?! – discriminate de majoritatea etnic-românească. Subiecte delicate, a căror dezbatere n-a fost şi nu va fi uşoară.
Citeşte mai mult pe Voxpublica.