Avem peste 130.000 de paturi de spital în toată ţara. Dacă facem un calcul simplu, asta înseamnă unul la 166 de români. Adică fiecarui spital îi revin mai bine de 51 de mii de pacienţi. Numărul unităţilor ar trebui însă reduse cu aproape două treimi, crede ministrul Sănătăţii.
Astfel, spitalele ar trebui să rămână cu aproximativ 45.000 de paturi. De altfel, şi un raport al OMS de la începutul anului arăta că în România avem 6 paturi la o mie de locuitori, în timp ce media europeană este de doar 4 la o mie de locuitori
Totuşi, dacă unele spitale de provincie deservesc puţini locuitori şi prin urmare, paturile rămân libere, există şi multe situaţii în care pacienţii împart acelaşi pat. Spre exemplu, la începutul anului, pacienţii de la Secţia de Neurologie din Spitalul Judeţean Brăila stăteau câte doi într-un pat sau câte trei în două paturi lipite.
La fel se întâmpla şi în unele secţii din Spitalul de Urgenţă Vaslui, unde cele mai mari probleme erau la secţia de Boli Interne şi la Neurologie. Tot la începutul anului, la Spitalul judeţean de urgenţă, la secţia de cardiologie, singura din judeţul Prahova, s-au înghesuit 150 de bolnavi, în 80 de paturi.