"Am discutat în Biroul Permanent al partidului despre varianta ieşirii de la guvernare, iar acest lucru se discută. Eu nu am fost de acord de la început cu intrarea în această coaliţie, dar acum cred ca nu mai puteam fi părtaşi la ceea ce se întâmplă. Veţi vedea în perioada imediat următoare ce decizie s-a luat", a declarat Cindrea, referindu-se la asumarea răspunderii guvernului pe legile educaţiei.
Cindrea susţine că este nevoie de o dezbatere în Parlament, iar graba pentru aprobarea Codului Educaţiei nu se justifică, atât timp cât noua lege nu va putea intra oricum în vigoare decât din 2010. "Soliditatea coaliţiei nu se poate verifica prin sacrificarea educaţiei.(...) Nu putem sacrifica viitorul educaţiei doar de dragul domnului Boc. Este nevoie să facem legi care să acopere viitori 10-15 ani, aceste măsuri nu pot fi luate în grabă", a spus Cindrea.
Deputatul PSD spune că partidul său este nemulţumit şi de măsurile pe care care intenţionează să le ia Guvernul în privinţa disponibilizărilor şi trimiterii funcţionarilor în concediu fără plată.
"Trimiterea angajaţilor în concediu fără plată nu se poate face, deoarece în Codul muncii este prevăzut clar că aceasta este doar o decizie a angajatului, de a cere concediu fără plată", a explicat Cindrea.
Deputatul a mai spus că la nivelul conducerii PSD se discută chiar ieşirea de la guvernare, o decizie urmând să se ia în perioada următoare. "Nu mai putem fi părtaşi la ceea ce se întâmplă. S-au înfiinţat ministere total fără niciun rost, care nu aduc beneficii economice şi se cheltuie greşit o grămadă de bani. Am propus partidului reducerea ministerelor, pentru că sunt cel puţin patru care nu îşi au rostul", a spus preşedintele PSD Sibiu.