Cristian Georgescu are o firmă de construcţii cu 180 de angajaţi. Are nevoie de utilaje şi de o linie de producţie. Totul l-ar costa cam 200 de mii de euro şi s-a gândit să apeleze la fonduri structurale, adică nerambursabile. A contactat o firmă de consultanţă şi o bancă.
"Sunt greutăţi în relaţia asta cu banca. Ar fi ideal ca autorităţile să sprijine, să garanteze cumva pentru proiectul respectiv. Eventual să subvenţioneze dobânda. Acum dobânzile au ajuns la 22-23%, e o dobândă mare" a precizat Cristian Georgescu, director IMM.
"Atunci când luăm credit de la bancă, trebuie să-l luăm mare. Pentru că trebuie să-l luăm şi pentru TVA, că nu se decontează, luăm şi pentru cheltuielile, de exemplu, cu dobânda, cu comisioanele la bancă", a declarat Diana Grădinaru, director firmă de consultanţă.
Firmelor li se decontează, în schimb, toate cheltuielile de la consultanţă şi proiectare, până la finalizarea proiectului. Pentru IMM-uri, proiectele pot fi decontate de Uniune în proporţie de 40 până la 70%, pe parcursul derulării lor, sau integral, la final.
De la momentul integrării României în Uniunea Europeană, din 2007 şi până în prezent, întreprinzătorii nu au primit nici un euro, deşi sunt disponibile peste 32 de miliarde. Multe proiecte au început să ajungă la Agenţiile din subordinea diverselor Ministere abia din toamna anului trecut şi sunt în faza avizării.