Reporter: Cum a apărut ideea unui serial despre familia americană amuzantă şi disfuncţională The Simpsons şi cum aţi ajuns să fiţi cooptat în echipa de producţie?
Mike Reiss: The Simpsons a început ca un desen animat de un minut, iar cineva de la Fox s-a gândit, hai să-l transformăm într-un serial cu episoade de jumătate de oră. Matt Groening şi Sam Simon au scris primul scenariu. Asta era tot ce aveau, iar pentru a-l face serial, mai aveau nevoie de scenarişti. Nu prea suna a proiect de succes, serialul nu se difuza de 25 de ani în primetime, Fox era o reţea nouă, nimeni nu putea garanta că proiectul va dura. Aşa că niciunul dintre scenariştii la care au apelat nu a acceptat, eu am fost cam a patra persoană pe care au întrebat-o. Eram în vacanţa de vară, mai aveam oricum un job, aşa că am acceptat. M-au angajat pentru că nu au găsit pe altcineva. Nici măcar nu am spus nimănui că lucrez la The Simpsons, mă gândeam că va fi un dezastru, va dura şase săptămâni, dar măcar aveam un birou unde să merg pe perioada verii. Cu exceptia lui Matt Groening, cred, nimeni nu se gândea că va fi un serial de succes.
R: Cum vă explicaţi, după 20 de ani de The Simpsons, succesul serialului?
M.R.: Habar n-am de ce are succes. La fel şi cu "Ice Age 3", care a fost lansat vara asta şi la care am colaborat pentru scenariu; este unul dintre cele mai de succes filme din istorie, după "Titanic" şi "Lord of the Rings". LA Times i-a intervievat pe toţi cei care au lucrat la film şi toţi au zis acelaşi lucru: "nu ştim, noi ne-am simţit bine făcându-l". În privinţa The Simpsons, nu cred că avem un anume tip de public. Se uită şi copii, că e un desen animat, este colorat şi amuzant, adolescenţii se uită că e inteligent, iar oamenii mai în vârstă s-ar putea să se uite pentru că e vorba despre o familie stabilă. Avem mai multe tipuri de public.
R: Faceţi studii de piaţă pentru analizarea punctelor de interes ale publicului?
M.R.: Nicidecum. Facem show-ul după cum avem chef. Ba chiar, uite, o chestie interesantă, show-ul are în America Latină chiar mai mult succes decât în SUA. Am fost în America de Sud, ca invitat la o prelegere în Chile, şi am văzut că ei dublează vocile, astfel încât marea majoritate a glumelor se pierd; noi ne străduim să facem cântece amuzante pentru fiecare episod, ei nu le traduc, avem vedete invitate, care, credeam noi, fac deliciul serialului, îl invităm pe Mick Jagger şi ei dublează vocea cu cea a unui actor spaniol local, deci pierd, după mine, cam jumătate din show şi, cu toate astea, îl adoră chiar mai mult decât noi. Aşa că, revenind la întrebarea iniţială, nu am nici cea mai vagă idee de ce avem succes.
R: Care este personajul dumneavoastră favorit?
M.R.: Homer este preferatul meu, e cel mai amuzant. Meseria mea este să scriu glume, iar Homer e doar o colecţie de glume: gras, urât, prost, chel. Dacă ar fi fost actor nu puteai să faci toate glumele astea cu el, dar Homer nu trebuie să meargă acasă la sfârşitul zilei, nimeni nu va râde de el în drum spre casă.
R: Puteţi face o diferenţă între The Family Guy şi The Simpsons? Sunt producţii asemănătoare sau se adresează unor tipuri diferite de public?
M.R.: Cred că oamenii care se uită la The Simpsons se uită şi la The Family Guy. Mi se pare amuzant, însă, că atunci când The Simpsons a ieşit pe piaţă a fost considerat un show şocant, prea îndrăzneţ, nu era agreat în şcoli, nu aveai voie să porţi tricouri cu The Simpsons în şcoală, Biserica a condamnat serialul. Acum, când a apărut The Family Guy, până şi noi, de la The Simpsons, suntem şocaţi de cât de îndrăzneţi pot fi. Adică, oricât de ciudat ar fi The Simpsons, măcar noi nu transcedem realitatea ca The Family Guy. S-a spus, când a apărut Family Guy, că ne-au jecmănit, dar eu nu cred asta. The Family Guy este altceva. Este sunt mult mai nebun, se mişcă mult mai repede, e mult mai şocant. Ei fac glume şi pe subiecte pe care noi nu prea le atingem. Dar mie îmi place serialul, deşi mulţi dintre scenariştii de la The Simpsons nu îl agreează, pe mine chiar mă face să râd.
R: Vă gândiţi să folosiţi şi la The Simpsons ideea ruperilor ireale ale firului narativ?
M.R.: Încercăm să nu facem asta, adică ar fi culmea să zicem "uite, asta merge în The Family Guy, hai s-o facem şi noi", ar fi probabil sfârşitul pentru noi. Dar. oricum, The Simpsons a devenit tot mai ciudat cu anii şi se mişcă mult mai repede decât la început. Ceea ce până la urmă este normal, dacă nu faci lucruri mai neobişnuite vei ajunge să te repeţi.
R: Există vreun fel de constrângeri care vă sunt impuse de Fox Studios?
M.R.: The Simpsons e un show foarte liberal. Fox Studios, în schimb, sunt foarte conservatori, în special Fox News. Din punctul ăsta de vedere. nu cred că le este foarte uşor să ne accepte, dar facem foarte mulţi bani, aşa că ne lasă în pace.
R: Cum vă alegeţi subiectele pentru fiecare episod?
M.R.: Ne apropiem de 500 de episoade şi în fiecare episod avem vreo două-trei poveşti, aşa că am scris, până acum. peste 1.000 de întâmplări. Vă daţi seama că am ajuns la un punct în care acceptăm orice idee de subiect care nu a mai fost folosită până acum. E uşor să scrii glumele şi să concepi situaţiile amuzante, partea grea este să găseşti ideea nouă, proaspătă. În acest moment, este suficient să vină cineva şi să spună "uite am o idee pe care nu am făcut-o până acum", că toată lumea sare în sus de bucurie.
R: Cum lucraţi pentru fiecare episod şi cât durează procesul de producţie?
M.R.: Lucrul la un episod poate să dureze, în cel mai bun caz, şase luni, adică să-l scriem într-o lună, iar încă cinci luni durează animaţia. De obicei, durează între opt luni şi un an să îl terminăm. Poate să dureze şi mai mult, doi ani, de exemplu. Am făcut un episod, cel cu The Simpsons şi Dosarele X, pe care l-am terminat în cinci ani. Citesc tot timpul că The Simpsons este un show bazat pe subiectele zilei, pe politicienii momentului şi pe ştiri, dar nu este adevărat. Nu facem glume pe ce se întâmplă în momentul respectiv, pentru că lucrurile care apar la TV azi au fost scrise cu un an în urmă, iar dacă te uiţi la The Simpsons în România, vezi ce am scris noi cu un an şi jumătate în urmă. Aşa că, probabil, părem actuali pentru că istoria pur şi simplu se repetă. Dacă spunem că preşedintele e prost, ei bine, în America preşedintele este tot timpul prost.
R: Cât timp dedicaţi pe săptămână lucrului la The Simpsons? Este o muncă dificilă?
M.R.: Lucrez o zi pe săptămână la The Simpsons, miercurea, aşa că este amuzant. Dacă aş lucra două zile pe săptămână, nu ar mai fi aşa grozav. După atâţia ani de Simpsons, am ajuns să avem 25 de scenarişti, din care trei lucrează cinci zile pe săptămână - asta înseamnă multă muncă, să ai idei noi, să te concentrezi foarte bine, pentru că pentru fiecare glumiţă se munceşte câteva ore. Dar eu am 50 de ani, îmi ajunge o zi de Simpsons pe săptămână.
R: Care sunt principalele caracteristici ale unui scenariu bun?
M.R.: Un scenariu bun trebuie să aibă o idee proaspătă şi să se deruleze surprinzător. Un lucru pe care nu l-am mai văzut la TV până la The Simpsons este că, după primele 10 minute de show, nu-ţi poţi da seama unde se va termina. Filmul începe cu Homer la un joc de hokey şi se termină cu el lucrând la o companie de petrol, aşa că, logic, te întrebi cum a ajuns acolo. Asta cred că este cea mai bună inovaţie pe care a adus-o serialul. Iar cele mai bune episoade sunt cele care au două poveşti distincte care se unesc la sfârşit.
R: Este greu să ajungi scenarist de succes la Hollywood?
M.R.: Este şi nu este. Mulţi eşuează, iar cel mai neplăcut este pentru cei care ajung să lucreze cinci ani, să zicem, în televiziune, şi îşi închipuie că au o carieră, care dintr-o dată se termină. Partea bună este că Hollywood-ul şi televiziunea sunt tot timpul în căutare de oameni noi, nu formează o societate închisă. Dacă eşti talentat şi munceşti din greu, uşile ţi se vor deschide. Pentru actori, este cu adevărat greu, sunt zeci de mii de actori la Hollywood.
R: SUA a fost lovită de greva scenariştilor, iar acum trece, ca toată lumea, prin criză. Cum stau lucrurile în prezent?
M.R.: Lucrurile nu stau bine deloc. Dacă lucrai, înainte de criză, în televiziune, câştigai bani buni. Acum, salariile au scăzut, în cel mai bun caz, şi nu este niciun semn că situaţia se va îmbunătăţi. Au spus că scad temporar salariul, dar nu este temporar deloc, e definitiv. Un exemplu personal, poate nu atât de elocvent, este că am avut un proiect de film şi i l-am prezentat lui Steve Carell, îl ştiţi, din "The Office", şi Carell a spus că vrea să joace în el. Acum trei ani, asta era tot ce aveai nevoie. Am convins un star de comedie, Steve Carell, îmi venea să-mi cumpăr un iaht şi să sărbătoresc, însă, brusc, Carell nu mai este suficient şi mi-e încă greu să vând scenariul. Norocul meu este că eu am fost bine plătit până acum şi îmi permit să lucrez în continuare, chiar dacă nu aş mai fi plătit foarte bine. Îmi place să scriu, scriu cărţi pentru copii, chiar dacă din asta nu câştig cine ştie ce. Am lucrat timp de cinci ani la ultimul film pe care l-am scris, "Queer Duck", şi nu am primit niciun ban deocamdată. Dar îmi place la nebunie să scriu, nu o fac pentru bani.
R: Care este salariul dumneavoastră la The Simpsons?
M.R.: Nu pot să spun cât câştig la The Simpsons, pentru că mai sunt şi alţii scenarişti care lucrează acolo şi au acelaşi salariu ca mine. Dar din toate activităţile mele - scenarii pentru alte filme, cărţi pentru copii, prelegeri - se adună cam un milion de dolari pe an. Da, asta e, sunt milionar. Nu mă îmbrac ca un milionar, am o maşină cam rablagită, dar câştig bine, se pare că sunt foarte norocos.
Interviu Mike Reiss, The Simpsons - Scriu glume şi câştig un milion de dolari pe an
