Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, în prezent arestat preventiv într-un alt dosar instrumentat de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, a ajuns la Parchetul Topoloveni, luni dimineaţă, în jurul orei 11:00, fiind păzit de un echipaj de mascaţi şi nu a făcut nicio declaraţie.
Interlopul s-a ales cu un nou dosar penal, după ce o familie de belgieni jefuită, în luna iunie, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, l-a identificat pe acesta ca autor al furtului.
Ali şi Emilie Oscara, doi soţi belgieni care tranzitau Autostrada Bucureşti-Piteşti în data de 21 iunie, au povestit că au fost opriţi la control de doi indivizi, îmbrăcaţi în uniforme, care au prezentat o legitimaţie de la Brigada Antidrog. În loc de acte, falşii poliţişti au cerut la control borseta cetăţenilor străini şi le-au subtilizat 1.500 de euro din cei 5.000 de euro pe care îi aveau.
Comisarul-şef George Grigore, şeful Secţiei Poliţiei Autostrăzi, a precizat că familia de belgieni a participat, în seara zilei de 3 septembrie, la o recunoaştere din grup, care a avut loc la Parchetul Cornetu, şi că l-a identificat fără ezitare pe Fane Căpăţână ca fiind unul dintre autori.
"S-a făcut recunoaşterea din grup la Parchetul Cornetu, acolo unde Fane Căpăţână este reţinut într-un dosar instrumentat de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov. Familia de belgieni l-a recunoscut dintr-un grup de mai multe persoane. Este autorul uneia dintre cele patru infracţiuni de furt petrecute pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, prin metoda Maradona", a declarat, săptămâna trecută, comisarul-şef George Grigore.
Folosindu-se de o legitimaţie de poliţist falsă, Fane Căpăţână oprea maşinile în trafic, se dădea drept poliţist de la Antidrog şi, în timp ce percheziţiona maşinile, sustrăgea sau înlocuia cu bani falşi sume mici de bani.
Ştefan Dinu a fost prins, după două percheziţii, una în comuna Pantelimon, judeţul Ilfov, şi una în Bucureşti. El a fost arestat, ultima dată, în 2005, fiind eliberat înainte de termen.