Liderul PSD a spus luni că întâlnirea cu Lucian Croitoru are loc doar
pentru a-i comunica "ceea ce ştie deja". "Dar, pentru că suntem oameni
de lume, şi suntem oameni civilizaţi, şi oameni care respectăm regulile
instituţionale vom face această formalitate. Răspunsul este previzibil,
dar nu dorim să dăm senzaţia că suntem aroganţi sau indiferenţi faţă de
o procedură până la urmă minimală, conformă cu Constituţia", a spus
Geoană.
În opinia social-democratului, cel mai bine ar fi ca Lucian Croitoru
să-şi depună mandatul, "pentru că este mai mult decât evident că este
folosit ca un iepure" de către preşedintele Traian Băsescu şi că nu are
"niciun fel de şansă" să găsescă sprijin în Parlament.
Anterior întâlnirii dintre PSD, PNL şi grupul minorităţilor cu primarul
Klaus Johannis, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian
Năstase, declara că "practic" nu ar fi nevoie de o întâlnire cu Lucian
Croitoru, dar că "o întâlnire protocolară ar evita sentimentul că nu se
poartă un anumit dialog politic". "Dacă se face numai din curtoazie şi
din bun simţ (să aibă loc întâlnirea, n.red.). Nu are mare importanţă
dacă ne vedem sau nu, ceea ce i-am spus public, i se poate spune şi
direct omului", spunea şi secretarul general al PSD Liviu Dragnea.
Premierul desemnat, Lucian Croitoru, s-a întâlnit luni, cu reprezentanţii PD-L, preşedintele democrat-liberal, Emil Boc, declarând, după întâlnire, că PD-L îşi arată toată disponibilitatea de a
susţine politic Guvernul Croitoru şi că "nu se cantonează" de niciun
minister.
Declaraţia lui a venit după ce Croitoru a precizat că le va cere social-democraţilor să-i propună două- trei nume pentru Ministerul de Interne.
Într-o conferinţă de presă, Lucian Croitoru a declarat că a discutat cu economişti şi analişti varianta ca aceştia să facă parte din guvern.