Pacientul a fost internat în Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș" și se află sub tratament antiviral și supraveghere medicală. În urma anchetei epidemiologice, au fost identificați 4 contacți din mediul familial.
Astfel, numărul persoanelor confirmate cu noua gripă, pe teritoriul României, se ridică la 12, nouă dintre acestea fiind deja externate săptămâna trecută.
Ministerul Sănătăţii avertizează persoanele care călătoresc că trebuie să respecte măsurile preventive. Este foarte important ca, cei care au călătorit în zone endemice și care prezintă simptome specifice noii gripe, să se prezinte imediat la medic.
SFATURI PENTRU POPULAŢIE:
- Dacă prezentaţi următoarele simptome - tuse seacă, secreţii nazale apoase şi febră peste 38 grade Celsius - prezentaţi-vă de urgenţă la spital, la secţia de boli infecţioase.
- Evitaţi contactele cu persoanele bolnave.
- Când tuşiţi sau strănutaţi, acoperiţi-vă gura şi nasul cu o batistă. Astfel, reduceţi riscul ca cei din jurul dumneavoastră să se îmbolnăvească. După utilizare, aruncaţi batista la gunoi.
- Spălaţi-vă mâinile des, cu apă şi săpun, în special după ce tuşiţi sau strănutaţi.
- Produsele de curăţare a mâinilor pe bază de alcool pot fi, de asemenea, eficiente.
- Dacă sunteţi bolnav, păstraţi distanţa faţă de celelalte persoane pentru a evita să le contagiaţi. Evitaţi aglomeraţiile şi mulţimile.
- Evitaţi să mergeţi la serviciu sau la şcoală şi, în general, să ieşiţi din casă pentru diferite motive. Astfel se va reduce riscul de a contamina alte persoane.