Pacientul se află internat la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Capitală, fiind sub tratament cu antivirale, iar evoluţia stării lui de sănătate este favorabil.
Luni, Institutul Cantacuzino a confirmat alte două cazuri de gripă porcină, la Iaşi, la doi adolescenţi din Marea Britanie. Cei doi adolescenţi fac parte dintr-un grup de 22 persoane (19 adolescenţi şi trei profesori) care participă, în fiecare an, la un proiect social într-un Centru de Plasament pentru copiii cu deficienţe psihice şi motorii.
Pacienţii se află internaţi la Institutul de Boli Infecţioase din Iaşi, sub tratament antiretroviral, iar evoluţia lor este favorabilă.
Direcţia de Sănătate Publică şi Institutul de Sănătate Publică Iaşi au demarat ancheta epidemiologică pentru stabilirea şi monitorizarea contacţilor, inclusiv a copiilor din Centrul de Plasament.
În afară de cei doi pacienţi de la Iaşi, şapte pacienţi cu gripă porcină se mai aflau luni internaţi în spital (patru la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Capitală şi trei la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara), restul pacienţilor diagnosticaţi până acum fiind vindecaţi.
Primul caz din România a fost confirmat pe 23 mai, fiind vorba de o femeie de 30 de ani, care a venit din SUA.