Institutul american de geofizică se va baza pe Twitter pentru a stabili unde se va produce şi ce forţă a avut un cutremur, a anunţat institutul, relatează AFP.
USGS a lansat un proiect numit \"Twitter Earthquake Detection\" (TED) ce constă în strângerea mesajelor publicate pe Twitter care conţin cuvântul \"cutremur\" şi traducerea sa în diverse limbi, pentru a evalua ce s-a resimţit acolo unde s-a produs cutremurul.
\"Mulţi oameni folosesc Twitter pentru a le povesti altora ce se întâmplă în zona în care se află. Deci, după un seism, ei povestesc că pământul s-a cutremurat şi descriu ceea ce au trăit\", a declarat Paul Earle, cercetăror al USGS.
Utilizatorii Twitter încep să scrie mesaje la doar câteva secunde după producerea unui cutremur, în timp ce aparatele au nevoie de până la 20 de minute pentru a analiza datele strânse, a spus un alt cercetător.
\"Avem viteza pe de o parte, precizia de cealaltă. Analizarea mesajelor ne permite să avem un prim indiciu legat de ceea ce simt oamenii, înainte să fie disponibile informaţiile cantitative\", a precizat el.