FITS este cel mai important festival anual de teatru şi artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importaţă din lume, după festivalurile de la Edinburgh şi Avignon.
Dacă la prima ediţie a festivalului au participat trei ţări, la FITS 2009 sunt prezente trupe din 18 ţări. Potrivit lui Constatin Chiriac, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu- principalul organizator al evenimentului, FITS nu mai este doar un festival de teatru, este un festival al artelor spectacolului, care propune reprezentaţii de teatru, dans, ateliere, evenimente de stradă, lansări de carte, conferinţe, ateliere, expoziţii de fotografie şi pictură.
La cele 350 de evenimente reunite în acest an sub sigla festivalului sibian sunt aşteptaţi 60.000 de spectatori, în 40 de locaţii. Comunitatea sibiană s-a mobiliazat şi a pus la dispoziţia organizatorilor nu numai spaţiile clasice de spectacol, ci şi locaţii mai puţin convenţionale - străzile oraşului vechi, cetăţile şi bisericile fortificate medievale din împrejurimile Sibiului.
Printre personalităţile care vor dezbate public la Sibiu probleme legate de arta spectacolului îi întâlnim pe Jonathan Mills, Theodor Paleologu, Horia Roman Patapievici, George Banu, Andriy Zholdak, Mike Phillips, Saviana Stănescu, Emile Lansman sau Mircea Dinescu.
Teatrul Naţional "Radu Stanca", Theatre D'Esch-Sur-Alzette şi Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster prezintă la Sibiu în premieră absolută producţia "Metamorfoze" după Ovidiu, regia Silviu Purcărete, un mega-spectacol realizat la Luxemburg, în anul 2007, pentru programul Sibiu şi Luxemburg şi Marea Regiune – Capitale Culturale Europene.
Ca element de noutate, în acest an vor fi prezente la Sibiu şi spectacole de Fado, Flamenco şi de arta păpuşilor.
"Bursa Spectacolelor", care se va desfăşura între 3 şi 9 iunie, este un eveniment unic în europa Centrală şi de Est. Aşa cum spunea Constantin Chiriac, evenimentul îşi propune dezvolatarea limbajului pieţei în ceea ce priveşte producerea şi promovarea artelor spectacolului în particular şi a produselor culturale în general.
În premieră pentru un teatru românesc, Teatrul Naţional "Radu Stanca" propune, începând de luni, 18 mai, achiziţionarea de bilete on-line pe situl www.sibfest.ro.
"De la Faust-ul lui Goethe (Silviu Purcărete) în concurenţă pe aceeaşi temă cu Daimonion, insipat din mitul faustic, în regia Julietei Aurora Santos (Teatro Do Mar, Portugalia), la Titus Andronicus de Shakespeare, în viziunea regizorului japonez Masahiro Yasuda (...) festivalul marchează importanţa imensului patrimoniu european clasic, o cultură teatrală definitorie pentru o Europă conştientă de rădăcinile ei adânci", a declarat Theodor Paleologu, Ministrul Culturii.