"Infractorul a fost prins de către un poliţist al Serviciului de Investigaţii Criminale al Sectorului 3 Poliţie, în comuna Pantelimon, într-o casă părăsită, în apropiere de domiciliul său. Nu a opus niciun fel de rezistenţă şi era dezorientat. Infractorul a afirmat că a evadat pentru că aşa ştia el că i se va clasa dosarul şi, în aceste condiţii, va scăpa de pedeasă", a spus, la Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Agentul care-l însoţea va fi acuzat de neglijenţă în serviciu şi va răspunde pentru evadarea infractorului, a asigurat Ciocan.
Eugen Dumitrescu, în vârstă 21 de ani, are domiciliul în Pantelimon şi este recidivist. În data de 11 septembrie, a primit mandat pentru 29 de zile pentru furt din locuinţe şi a fost dus în arest preventiv la Secţia 5 Poliţie din Bucureşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, se vor lua măsuri faţă de cei doi agenţi de poliţie care i-au permis să fugă.