Până în prezent, au fost înregistrate 3.485.792 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,82.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 279 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, a precizat Ministerul Sănătăţii.
În ultima săptămână, au fost efectuate 3.501 de teste RT-PCR şi 44.289 de teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.944.703 de teste RT-PCR şi 14.140.017 de teste rapide antigenice.
Cât privește situația bolnavilor din spitale, în prezent, 996 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile medicale, iar la ATI sunt internaţi 104 pacienţi.
Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 115 sunt minori internaţi în secţii.
În săptămâna 9 - 15 octombrie, au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 46 de decese - 29 de bărbaţi şi 17 femei.
Unul dintre decese a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 - 29 de ani, unul la categoria de vârstă 30 - 39 de ani, unul la categoria de vârstă 40 - 49 de ani, unul la categoria de vârstă 50 - 59 de ani, 5 la categoria de vârstă 60 - 69 de ani, 16 la categoria de vârstă 70 - 79 de ani şi 21 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Conform Ministerului Sănătăţii, 45 dintre pacienţii care au murit prezentau comorbidităţi şi 12 erau vaccinaţi anti-COVID.
Până în prezent, 68.455 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în ţara noastră.