Brazilianul Tony Kanaan a fost la un pas de tragedie în cursa Indycar
de la Alberta, Canada. În timpul opririi la boxe, unul din membrii
echipajului a mânuit greşit furtunul de alimentare şi a umplut
cockpit-ul monopostului cu etanol, o substanţă inflamabilă.
Kannan şi-a păstrat sângele rece şi a îndepărtat maşina de standuri
pentru a evita o tragedie în caz de explozie. Membrii celorlalte echipe
au pus imediat mâna pe stingătoare şi pe găleţi cu apă şi au reuşit să
stingă focul. Prezenţa lor de spirit şi rezistenţa costumului i-au
salvat viaţa pilotului brazilian.