Numărul deceselor a ajuns la 34, iar cea mai mare rată de îmbolnăviri din ultimele 24 de ore a fost înregistrată în judeţul Mureş, unde 11 persoane au primit confirmarea infectării cu virusul AH1N1.
Până în prezent vaccinul gripal pandemic CANTGRIP a fost administrat unui număr de peste 75.000 de persoane şi nu au fost semnalate reacţii adverse, a mai anunţat Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, în judeţele Bacău s-au înregistrat 11 noi cazuri de gripă nouă, iar în judeţul Constanţa un număr de 6 persoane s-au îmbolnăvit, în timp ce în Bucureşti nu s-a înregistrat niciun deces şi nicio îmbolnăvire în ultimile 24 de ore.