"Judecătoria Galaţi a emis, în această după-amiază, două mandate de arestare preventivă pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire şi alte violenţe şi complicitate la vătămare corporală gravă pe numele lui Ionuţ Emil Tătatu, în vârstă de 20 de ani, fără ocupaţie, arestat preventiv pentru 20 de zile, şi respectiv Mihăiţă Alin Roşca, de 19 ani, fără ocupaţie, arestat preventiv pentru 29 de zile", a declarat purtătrul de cuvânt al instanţei, judecătorul Robert George Florea.
Conform aceleiaşi surse, un alt suspect care fusese reţinut de poliţişti - Alexandru George D., în vârstă de 16 ani, elev - a primit interdicţie de a părăsi localitatea.
Numărul autorilor atacului armat care au fost prinşi de oamenii legii ajunge astfel la opt, dintre care şapte au fost deja arestaţi.
Primul a fost Marcel Precupeţu, de 21 de ani, cel care a folosit un pistol cu gaze în agresiunea petrecută sâmbătă, din cartierul gălăţean Micro 18. El a fost dus duminică în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru 29 de zile, fiind învinuit de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, complicitate la lovire şi alte violenţe şi complicitate la vătămare corporală gravă.
Alţi patru suspecţi au primit, în noaptea de marţi spre miercuri, mandate de arestare pentru 20 şi respectiv 15 zile. Viorel Ciprian Zăbavă de 20 de ani, mecanic auto, Romeo Daniel Secan de 18 ani, elev, şi Ciprian Sofraz de 19 ani, elev, au fost arestaţi preventiv pentru 20 de zile. Alexandru Robert Ion de 15 ani, fără ocupaţie, a fost arestat preventiv pentru 15 zile.
Toţi patru sunt învinuiţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire şi alte violenţe şi complicitate la vătămare corporală gravă.
Ultimul suspect, Alexandru Grigori, zis Dosia sau Vampirul, în vârstă de 20 de ani, este căutat în continuare de poliţişti. El este bănuit că ar fi organizat atacul armat de sâmbătă. Pe numele lui există deja un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru tentativă de omor, eliberat de Tribunalul Galaţi în decembrie 2008.
În ceea ce priveşte victimele atacului armat de sâmbătă, ele au o evoluţie post-operatorie şi post-tratament bună, spun medicii.
Traian Streşină, tatăl, care a fost înjunghiat la gamba dreaptă, fiindu-i secţionată o arteră, a fost transferat din Secţia de Terapie Intensivă în cea de Chirurgie Vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi. Fiul său, Cătălin Streşină, se află în continuare la Neurochirurgie. El a suferit o plagă tăiată la coapsă, un traumatism cranian şi două contuzii provocate de capsele pistolului cu gaze folosit în agresiune.
Cei doi bărbaţi, de 49 şi respectiv 20 de ani, încercau să schimbe roata la maşină după ce făcuseră pană în cartierul Micro 18 din municipiul Galaţi, sâmbătă după-amiază, când au fost atacaţi de un grup de circa şapte persoane, potrivit Poliţiei. Cei doi au fost loviţi şi tăiaţi de agresorii care erau înarmaţi cu bâte, cuţite şi un pistol cu gaze. Agresorii au părăsit imediat locul faptei, unde Poliţia a găsit şapte tuburi ce proveneau de la pistolul cu gaze.
Bărbaţii atacaţi au fost victime colaterale. Potrivit Poliţiei, agresorii îl căutau, de fapt, pe un anume Cristian D., în vârstă de 19 ani, care locuia în Micro 18. Ei veniseră în cartier să se răzbune pentru că acesta i-ar fi bănuit că au furat laptopul unei prietene.