Se pare că regretele sportivei ascundeau o poveste de dragoste, care a debutat în 1981. Mai mult, Nadia Comăneci şi Ion Dolănescu au fost la un pas de căsătorie, scrie Libertatea.
"A fost mereu alături de mine. El va cânta mereu pentru inima mea", a declarat Nadia Comăneci, care nu s-a ferit să recunoască faptul că relaţia lor a fost una deosebită.
Prima dată s-au întâlnit în 1981, la o serie de manifestări date de comunişti în onoarea "Zeiţei de la Montreal". Relaţia a durat câţiva ani şi a decurs firesc, iar Nadia ar fi fost dispusă să se căsătorească cu interpretul de muzică populară.
"De-a lungul timpului, mi-a dat sfaturi şi m-a ajutat foarte mult. A fost mereu alături de mine când am avut nevoie", a mărturisit sportiva. Plecarea artistei în America a fost pusă la punct în casa lui Ion Dolănescu. Se pare că în noaptea în care a fugit din ţară, Nadia Comăneci se afla chiar în casa artistului.