La zece kilometri de Stockholm, la Asptuna, 35 de gardieni păzesc 110 prizonieri, condamnaţi, unii la câteva luni, alţii la detenţie pe viaţă.
Ziarul Le Monde descrie condiţiile în care deţinuţii suedezi îşi ispăşesc pedepsele.
Centrul de detenţie se întinde pe mai multe hectare, pe malul unui lac. Pe un deluşor, o cabană adăposteşte o cafenea, unde deţinuţii se pot relaxa alături de familii în week-end sau pot chiar să facă un grătar. Copiii pot mânca îngheţată, să se joace pe malul lacului, iar iarna au destinată o sală specială de joacă.
Dacă se plictisesc în celule, care sunt ca nişte căbănuţe, deţinuţii au teren de fotbal, sală de sport cu saună şi solar, sere, stupi sau pot lua cursuri de constructori. Ei decid singuri, în limita bugetului ce meniu au la bucătărie.
Suedezilor nu le e frică să nu fugă deţinuţii, le e frică să nu intre cineva în închisoare. Ţepii gardului de sârmă ghimpată sunt îndreptaţi în afară, pentru a descuraja traficul de alcool şi droguri, pentru că în acestă privinţă toleranţa este zero.
În acest tip de închisori nu sunt plasaţi deţinuţii narcomani sau cei care fac parte din crima organizată. Chiar dacă au o brăţară electronică la picior, deţinuţii pot evada cu uşurinţă, mai ales iarna când îngheaţă lacul, dar nu vor, pentru că dacă sunt prinşi vor sta în închisori închise.
Nicio evadare în 2009, trei cazuri în 2008 şi tot atâtea în 2007, este bilanţul de la Asptuna. În general, evadează deţinuţii care au probleme de cuplu, cum ar fi o iubită care i-a părăsit şi fug ca să repare situaţia, au declarat pentru ziarul francez reprezentanţii închisorii.