La Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, cele mai mari probleme sunt la
secţia de Boli Interne şi la Neurologie. Bolnavii stau ca sardelele.
Medicii şi asistentele se confruntă cu o avalanşă de bolnavi. Iar paturile sunt prea puţine.
"În secţia de
neurologie în prezent sunt 64 de bolnavi pe 55 de paturi. În secţia de
medicină internă sunt 120 de bolnavi pe 90 de paturi", a declarat Carmen Rotaru, direcotr medical.
Şi la Spitalul Judeţean din Brăila, internările curg pe bandă rulantă.
Medicii spun că este vorba de cazuri grave, iar bolnavii trebuie neapărat internaţi.
"Sunt foarte mulţi pacienţi, e o patologie foarte bogată, sunt foarte multe
accidente vasculare", a precizat doctor Octavian Perianu, şef secţie neurologie.
Spitalul Judeţean din Brăila deserveşte 320.000 de locuitori.