În 1999, Unirea se numea Agricultorul Urziceni şi juca în Liga a patra.
Acum, echipa patronată de Bucşaru, condusă de Stoica şi antrenată de
Petrescu este la doar 90 de minute de titlul de campioană.
"Am ajuns în minutul 90 şi nu credeam că o să ajungem
într-un asemenea moment. De data aceasta nu mai suntem
outsideri, avem două variante din trei", a declarat Meme Stoica.
"Pentru noi, această partidă este cea mai importantă din tot
campionatul, mult mai importantă şi decât eternul derby cu Dinamo.", a
declarat preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală.
Chiar dacă au dansat de mama focului după victoria de la Timişoara,
fotbaliştii Unirii mai au nevoie de un punct cu Steaua pentru a fi
siguri de titlu.
"Pentru Unirea Urziceni miza este mult mai mare decât pentru Steaua. Una este să câştigi trofeul, alta e să ajungi în Europa cu trei tururi preliminare", a înheiat Stoica.