"La schimbări radicale în domeniul gestionării deşeurilor ne putem
aştepta doar odată cu implementarea masterplanului care a fost realizat
de Consiliul Judeţean Mureş. Sperăm că, la sfârşitul anului 2011, să
avem şi noi condiţii pentru colectarea selectivă a gunoiului", a
declarat Ştefănescu. Şeful APM a recunoscut că lipseşte o
strategie unitară la nivel de judeţ. Consiliul Judeţean Mureş a
realizat un masterplan de 40 de milioane de euro, care potrivit
reprezentaţilor CJ, "ar putea însemna rezolvarea problemei".
Deşi în Reghin există containere pentru colectarea selectivă a
deşeurilor, oamenii nu obişnuiesc să selecteze gunoiul înainte de a-l
arunca.
În Târgu Mureş, situaţia este şi mai gravă. În cartierul Dâmbu Pietros,
oamenii au transformat un teren de joacă pentru copii în loc de
depozitat gunoiul. De aceea Primăria a inventat o nouă meserie:
detectivii gunoaielor. Angajaţii Serviciului de gospodărire comunală
stau la pândă în maşini pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoaiele
în alte locuri decât în tomberoane. Şi pentru că munca de supraveghere
s-a dovedit inutilă, inspectorii primăriei s-au apucat de scormonit în
gunoaie pentru a găsi chitanţe sau alte înscrisuri cu numele
vinovaţilor. Operaţiune care s-a dovedit mai eficientă decât pânda în
maşină. Cei prinşi au fost amendaţi, însă, în scurt timp locul s-a
umplut din nou de gunoi. Şeful serviciului, Şerban Constantin, spune că
vor continua şi pânda şi scormonitul în gunoaie şi vor aplica
amenzi până când oamenii vor învăţa unde să arunce gunoiul.
Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului
consideră că programul de colectare selectivă a deşeurilor este un eşec
din start. Şi că fără un program de educare, care să schimbe
mentalitatea, nu vor putea fi îndeplinite niciodată cerinţele UE în
ceea ce priveşte domeniul gestionării deşeurilor.