Imaginea a fost realizată de către telescopul spaţial Chandra de la NASA şi înfăţişează o nebuloasă cu un diametru de 150 de ani lumină. Nebuloasa are un contur care pare să definească cinci degete care se întid ca şi cum ar încerca să cuprindă ceva.
Nasa a declarat că nebuloasa este rezultatul unui pulsar tânăr, numit şi PSR B1509-58. "Pulsarul este de fapt o stea neutronică care se învârte foarte repede şi care aruncă în spaţiu energie, creând în acest fel o serie de structuri complexe şi interesante, inclusiv mâna", a afirmat un purtător de cuvânt NASA.
Agenţia Spaţială spune că pulsarul B1509 este unul dintre cele mai puternice motoare electromagnetice din galaxia noastră. Nebuloasa are o vârstă estimată de 1700 de ani.