Conflictul dintre Marian Cozma şi agresorii săi a început în interiorul discotecii. Este concluzia care se trage după vizionarea imaginilor surprinse de camera de supraveghere aflată pe holul localului. În cele câteva secvenţe puse la dispoziţia presei de anchetatori se văd atât agresorii, cât şi handbalistul român împreună cu prietena sa.
Cel puţin patru persoane de etnie romă aşteaptă pe scările localului. În scurt timp, apare în imagini şi Marian Cozma care intră în bar de mână cu prietena sa. Aşteaptă câteva clipe pe trepte pentru a putea intra în local. În următorul calup de imagini însă, se vede panica ce i-a cuprins pe tinerii aflaţi în local. Aceştia se înghesuie pe scări pentru a ieşi din discotecă, semn că începuse conflictul dintre Marian Cozma şi agresorii săi. Pentru câteva fracţiuni de secundă se vede în imagini şi Marian, care fuge din discotecă, precum şi un alt tânăr cu urme de sânge pe tricou. Anchetatorii nu au făcut publice toate imaginile. Lipseşte chiar momentul înjunghierii, însă poliţiştii spun că aceste cadre sunt folosite în investigaţii.
Rafael Sandor şi Nemeth Gyozo, cei doi suspecţi arestaţi până acum, fac parte din clanul Rafael, unul dintre cele mai cunoscute în lumea interlopă din Ungaria. Cei doi au fost prinşi în Austria, alături de o femeie al cărei nume n-a fost dat publicităţii. Al treilea suspect este Ivan Sztojka şi, potrivit poliţiei, el n-a ieşit încă din Ungaria. Şi el este un personaj violent, iar numele său este legat de o altă crimă sângeroasă.
Potrivit martorilor, grupul de atacatori a fost mult mai mare. Între timp, la spitalul din Veszprem, starea celorlalţi doi sportivi este monitorizată continuu.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, duminică dimineaţă, după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat, s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie romă, în urma căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi.
Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor.