Potrivit lui Ion Iliescu, "lucrul cel mai grav ar fi realegerea lui
Traian Băsescu". "Aşa încât, un obiectiv esenţial este clar: trebuie
stopată prezenţa lui Traian Băsescu în fruntea statului, dacă vrem să
ieşim din actuala situaţie în care se află funcţionarea instituţiilor
statului", scrie fostul şef de stat.
Liderul PSD spune apoi că
mandatul lui Traian Băsescu a însemnat cinci ani pierduţi, "timp în
care s-a degradat continuu climatul politic".
"Intenţia sa, anunţată
că, dacă va caştiga, va reforma statul, sună chiar a avertizare! Asta
ne-ar mai lipsi! La nivelul său de cultură şi de capacitate
intelectuală, ar fi o catastrofă să mai vrea să şi reformeze ceva! (am
văzut şi până acum câtă confuzie a generat orice intervenţie a sa,
într-un domeniu sau altul). Aşa-zisa <>
a sa, manifestată la petreceri, la restaurante, la nunţi şi botezuri -
nu e în favoarea şi la nivelul cerinţelor unui şef de stat. În planul
relaţiilor internaţionale - atribut esenţial al şefului statului - a
reuşit să ne izoleze în lume, chiar şi în relaţiile cu vecinii", scrie
Ion Iliescu, care concluzionează că Traian Băsescu nu are "calităţile
elementare necesare unui om de stat, nicidecum unui şef de stat".
Iliescu reafirmă apoi că el îl susţine pe candidatul PSD, Mircea
Geoană, în ciuda unor slăbiciuni şi inabilităţi pe care acesta le are.
"În ce priveşte contracandidaţii, desigur fiecare are preferinţele
sale, inclusiv opţiunile sale politice. Eu cred că oricare dintre
principalii contracandidaţi (în esenţă primii trei cu şanse reale) este
de preferat în locul lui Traian Băsescu. Bineînţeles, eu îl susţin pe
Mircea Geoană, candidatul Partidului Social Democrat. Nu contest că are
unele slăbiciuni: insuficienta experienţă şi formare politică, unele
inabilităţi şi stângăcii. Dar, cine nu are slăbiciuni?", scrie fostul
preşedinte.
Ion Iliescu susţine că Mircea Geoană are o experienţă utilă în politică
externă. "În schimb, spre deosebire de Traian Băsescu, Mircea Geoană
are capacitatea intelectuală şi potenţialul necesar să le depăşească şi
deţine o experienţă utilă în domeniul relaţiilor internaţionale, aşa
cum spuneam, atribut esenţial al şefului statului", conchide Ion
Iliescu.